Iată că a venit și vremea să scriu pe blog. Blogul meu.

Dacă mi-ar fi spus cineva acum câteva luni că voi face asta, i-aș fi spus „cum să nu!” și aș fi râs.

Și azi râd, dar de drag și de plăcere, că sunt aici…’pe’ blog.

Deși probabil ar fi trebuit să scriu despre balet și/sau despre mine, voi începe cu un subiect care stă în ‘pending’ de foarte multă vreme și pentru că a rămas ‘agățat’ acolo, în mintea mea trebuia să îl ‘eliberez’.

‘Cum să NU’.

Toată lumea care mă cunoaște mai „de aproape” știe că am multe de spus și spun.

Spun mult și multe…și mă și repet, după cum bine se observă…

Mereu am spus ce simt, ce gândesc, ce vreau, ce nu vreau…dar foarte târziu și greu, am învățat să spun ‘nu’.
Acel ‘nu’ care te scutește de explicații și de complicații. Acel ‘nu’ care te-ar fi scutit de nervi, frustrare și oboseală.
Acel ‘nu’ care nu face să scadă nici nivelul de apreciere al celorlalți și nici nu te face să dispari din agenda lor de telefon.

Însă e greu.
Cu ‘nu’ te împrietenești abia după ce știi cine ești. După ce afli cine ești și ce vrei, devii prieten cu ‘nu’.
‘Nu’ apare în viața ta atunci când te uiți în oglindă și vezi un om care nu a obținut nimic, dar absolut nimic, cu ușurință și care a muncit aproape de leșin uneori, ca să fie azi aici.
Un om care s-a implicat cu totul atunci când a fost nevoie, dar mai ales când nu a fost nevoie și care nu a știut să spună „nu mai pot”. Un om care credea că o greșeală anulează tot ce a făcut bun până în acel moment.

Te uiți în oglindă la acel om, și-l vezi altfel, sau mai bine zis, ÎL VEZI.

Azi ești aici, cu tine, în fața ta și îți dai seama că a venit momentul să ‘nu’.

Primul ‘nu’ poate să fie la o simplă invitație la cafea, din partea unei persoane care îți este chiar dragă și pe care în trecut, nu ai fi refuzat-o nici dacă aveai temperatură 39 și capul ți-l simțeai dușman pornit pe fapte grele și rele.

Dar acum spui ‘nu’ din simplul motiv că așa simți.
Și nu doar că spui ‘nu’, dar nici nu dai foarte multe explicații.
Apoi vezi că nu s-a întâmplat nimic grav pentru că ai refuzat și că viața continuă pentru fiecare în parte, fără dramă și fără crize.

Urmează alt ‘nu’ la o propunere de colaborare cu cineva cu care nu ‘rezonezi’ sau pentru un proiect în care nu te regăsești nicicum.
În trecut ai fi acceptat de teama de a nu pierde o oportunitate și… „să zici ‘mersi’ că te-a ales pe tine”, pentru că tu nu ești nici atât de bun și nici atât de valoros, iar ăsta este un mare noroc, deci nu rata! – ziceau atunci mintea ta care te sabota și ‘self-esteem-ul’ foarte scăzut, care fac echipă bună de obicei. Din fericire acest gen de propuneri a venit după ce a apărut ‘nu’ în viața mea.

Deci spui ‘nu’ și dai și câteva explicații, pentru că așa simți și pentru că ți se pare corect. Și spui „mulțumesc pentru propunere, însă nu simt că ar fi ceva ce mi se potrivește și nici nu coincide cu ceea ce eu promovez și susțin”.
Puterea și asumarea propriei păreri.

Și mai este acel ‘nu’ pentru prietenul care pur și simplu se încăpățânează să fie prezent în viața ta, chiar dacă doar o mică parte, și nici măcar aceea care contează, corespunde cu principiile, ideile și regulile după care îți place ție să ‘dansezi’.
E acel prieten care, fără intenție, bineînțeles, îți ia toată energia pe care tu o aveai pentru o zi întreagă, în doar 10 minute de interacțiune.
Și atunci ‘nu’ te salvează din nou.

Lista cu momente ‘nu’ ar putea continua, dar vă las pe voi să faceți propria listă. Sunt convinsă că aveți foarte multe situații ‘consumate’ deja, sau care sunt în pending.

Așadar, dragă ‘nu’, îți mulțumesc!
Îți mulțumesc pentru că datorită ție, azi mă bucur de momentele, oamenii și acțiunile alese de mine și nu mai las niciun ‘sigur că da’, să intervină nepoftit.

Voi când ați NU ultima dată?